Menu

Curtea de Apel Pitești introduce experimental o aplicație electronică de comunicare a documentelor și actelor de procedură

f_350_200_16777215_00_images_poze_01_permanente_judecator_Ion_Rebeca.jpgBiroul de Informare şi Relaţii Publice al Curţii de Apel Piteşti, prin purtătorul de cuvânt, judecătorul Ion Rebeca (foto), a emis ieri un comunicat de presă, privitor la introducerea unei aplicații electronice, care va funcționa în prima fază experimental și prin intermediul căreia vor fi comunicate în format digital documentele și actele de procedură. Dar iată cum arată informarea făcută de Curtea de Apel Pitești în această privință:

Comunicat:
”Pentru a facilita comunicarea documentelor cu semnătură electronică extinsă, începând cu data de 1 martie 2021, Curtea de Apel Piteşti va implementa aplicaţia informatică „EDC- Electronic Documents Communication”, dezvoltată împreună cu Biroul IT şi conducerea Tribunalului Argeş, prin care vor fi comunicate în format digital documentele şi actele de procedură, cu acordul părţilor interesate, prin accesarea paginii de internet a Curţii de Apel Piteşti www.curteadeapelpitesti.ro – secţiunea „EDC_Documente” .

Aplicaţia va funcţiona experimental, până la finalul anului 2021, numai pentru instanţele din judeţul Argeş, urmând a fi extinsă şi la instanţele din judeţul Vâlcea în anul următor, perioadă în care se vor putea aduce îmbunătăţiri aplicaţiei, în funcţie de cele constatate în timpul funcţionării experimentale.

Comunicarea electronică a documentelor către instituţiile publice, care au calitatea de părţi în dosarele aflate pe rol, se va efectua exclusiv pe bază de protocol bilateral încheiat cu Curtea de Apel Piteşti. Primul astfel de protocol a fost încheiat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Argeş şi urmează să producă efecte începând cu 1.03.2021.

În urma solicitării scrise formulate de persoanele interesate şi a comunicării către instanţă a unui număr de telefon, solicitantului i se va transmite automat parola de acces în aplicaţie, prin SMS, în momentul asocierii cererii/protocolului de comunicare electronică a documentelor, cu dosarul aflat pe rolul instanţei.

Aplicaţia „EDC- Electronic Documents Communication” are capacitatea de a transmite documentele din dosare în format electronic, cu semnătură electronică extinsă (inclusiv a procedurilor de citare) şi este concepută astfel încât să permită şi încărcarea de documente electronice de către părţi, însă această secţiune a fost indisponibilizată, până la efectuarea studiului de impact.

La data de 24.02.2021, preşedintele Curţii de Apel Piteşti a emis decizia nr. 47/2021 în vederea operaţionalizării aplicaţiei la toate instanţele judecătoreşti din judeţul Argeş, fiind anexate deciziei instrucţiuni de utilizare şi formulare tipizate care vor fi puse la dispoziţia justiţiabililor pentru a facilita accesul la comunicarea electronică a documentelor din dosare.

Biroul de Informare și Relații Publice al Curții de Apel Pitești
Purtător de cuvânt
Judecător Ion Rebeca”

Adina IONESCU

 

 

 

The most visited gambling websites in The UK