Menu

Confruntare de foc duminică, la București! Ce judecători din Argeș se bat pentru avansarea în grad!

f_350_200_16777215_00_images_poze_2020_10octombrie_judecatoare10.jpgO confruntare de foc va avea loc chiar astăzi, duminică, 25 octombrie, la București, și îi are la start pe câțiva dintre cei mai cunoscuți și importanți judecători de la instanțele din Argeș care își doresc o avansare în gradul profesional. Așa cum v-am obișnuit, suntem mereu pe fază și am obținut deja lista judecătorilor argeșeni care se vor prezenta la marea confruntare, precum și ținta pe care o vizează fiecare după concurs. Fără prea multe alte comentarii, să-i trecem pe toți în revistă.

La nivelul Tribunalului Argeș, nu mai puțin de 10 magistrați au fost admiși și vor participa la concursul pentru obținerea gradului de judecător cu grad de curte de apel. În fruntea listei se află însuși Mariana Vârgă (foto stânga - luju.ro), președinta Tribunalului Argeș, care își dorește dobândirea gradului profesional de judecător de curte de apel, în specializarea drept administrativ și drept financiar și fiscal. Aceeași specializare pe care o mai țintește însă și judecătoarea Magdalena Viorica Papaianopol. Ceilalți 8 judecători de la Tribunalul Argeș admiși să participe la concursul pentru avansarea în grad sunt următorii: Alina Mihaela Achim, Alexandru Blejan, Elena Cornelia Olteanu, Elena Camelia Pârvu și Sonia Ionela Țînțu, cu toții în specializarea dreptul muncii și asigurărilor sociale, precum și Cătălina Dan, în specializarea drept penal și Florina Mitrofan, în specializarea drept comercial. Tot în specializarea drept comercial a mai fost admisă la concursul pentru gradul de judecător de curte de apel și Mihaela Ungureanu, de la Tribunalul Specializat din Argeș (comercial).

La nivelul judecătoriilor argeșene, situația este chiar și mai interesantă. Asta pentru că sunt câțiva judecători care n-au mai avut răbdare să obțină gradul profesional imediat următor în ierarhie, acela de judecător de tribunal, ci s-au repezit să sară două trepte profesionale dintr-un pas, țintind gradul de judecător de curte de apel. În primul rând este vorba chiar de președinta Judecătoriei din Câmpulung, Elena Alina Austrianu (foto dreapta), aflată deja la cea de-a doua tentativă de a deveni direct judecătoare de curte de apel, în specializarea drept penal. Urmată ca o umbră, într-o încercare similară, și de judecătoarea Adriana Caplan, tot de la Judecătoria Câmpulung, și tot în specializarea drept penal.

Dar și la Judecătoria din Curtea de Argeș există magistrați dornici să sară două trepte profesionale dintr-un foc, devenind judecători de curte de apel: Luisa Emanuela Dragomir și Corneliu Adrian Stana, amândoi tot în specializarea drept penal. În schimb, președinta Judecătoriei din Topoloveni, Raluca Ofelia Frujină a preferat să o apuce pe calea mai grea, dar mai sigură, de a avansa în gradul profesional. Mai exact, ea s-a înscris la două concursuri simultan, atât la cel pentru dobândirea gradului de judecător de tribunal, dar și la cel de astăzi, pentru gradul de curte de apel, în specializarea drept civil.

Restul judecătorilor care au preferat să urmeze calea obișnuită de avansare, de la judecător de judecătorie, la judecător de tribunal, sunt următorii: Mirela Achimoiu, Gabriela Apostol și Ana Maria Munteanu Retevoescu (cu toții de la Judecătoria Pitești și cu toții în specializarea drept penal), și Livia Popescu și Melania Cristina Rusu, tot de la Judecătoria Pitești, ambele în specializarea drept civil. De la Judecătoria din Curtea de Argeș, a mai dorit să participe la concursul de duminică și judecătorul Ovidiu Marian Stoica, dar cererea i-a fost respinsă de organizatorii de la CSM, fiind depusă tardiv.

În fine, ne face o plăcere deosebită să semnalăm și să salutăm și prezența la concursul de astăzi a unei alte judecătoare foarte bine cunoscută și prețuită în sistem care, chiar dacă nu activează în Argeș, este născută și a făcut liceul la Pitești. Este vorba despre judecătoarea Mădălina Afrăsinie (foto centru), una dintre cele mai cunoscute și curajoase voci din magistratură, fostă președintă de secție în cadrul Tribunalului din București, aflată acum în plin parcurs pentru obținerea gradului de judecător de curte de apel, în specializarea drept comercial. Tuturor, site-ul soaptereci.ro le urează mult succes în proba dificilă de astăzi și să se întoarcă de la București nu tot la fel cum s-au dus, ci aflați mai sus cu o treaptă profesională!
Mihai BĂDESCU

 

The most visited gambling websites in The UK